Ascultă-mă...

Iubitul meu, când pentru prima oară mi-ai şoptit...
Că dragostea e tot ce ne-ncojoară,
Am tresărit precum o floare rară sub adieri de vânt răzleţ,
ce-şi caută un loc sub soare...
Tu ştii că dacă într-o zi petalele-mi vor fi atinse
şi raze mă vor risipi în nori,
Iubirea mea să o păstrezi aievea,
cu împletiri de rozmarin şi dor...
Nu vreau să plângi când vei citi ce-am scris,
Un dor nebun am... doar să te-ating
şi te iubesc la fel de mult,
ca trandafirii scurşi pe trupul gol...
O lacrimă de-ţi ştergi discret
o simt cum arde în eter
şi ploile o sting mereu, nu-ţi fie teamă de-o să pier...
Te las... să-mi plâng iubirea mea cu flori de nufăr şi parfum
şi ştiu că nopţile-ţi vor fi
la fel de albe şi pustii!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!