Lacrimi de vers
privesc cu ochiul frunții ca un ciclop
veacul amăgirilor cu munți de speranța
am înfipt în glie rădăcini ca un plop
frunzișul de gânduri să capete nuanță.
îmi extind destinul în magic Univers
în palmele căuș să adun stele
din inima credinței curg lacrimi de vers
mă spovedesc la Lună cu păcatele mele.
îmi reproșează că n-am iubit destul
lumea aceasta cu demoni vagabonzi
de zei incompetenți pământul e sătul
și tremură lumina în îngeri pudibonzi.
sufletul se zbate în carnale corzi
Doamne iertarea te rog să-mi acorzi.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
