Arbore neînţeles

În traistă port lucruri vechi,
din ieşi un strigăt ce stă de strajă în noapte
şi va rosti nedesluşite şoapte
pe care le-am scăpat
când merindea o-mprăţtiam pe la popasuri,
acolo un animal stă la pândă
ca să-mi pună în cârcă o floare.

Am întins braţul
şi m-a fulgerat întinsul în care mă subţiam;
am ajuns un arbore neînţeles
cu rădăcina în ceruri,
în crengi doar omizile lumii se înghesuie
să-mi scuture dulceaţa,
fără o urmă de frunză m-au lăsat
abandonându-mi ca zălog, mătasea.