Vis turbat

de nalţ nimicuri, îţi cioplesc montură
rubinului de-amor, deşertăciune...
un diamant al nefiinţei spune
de alte-averi, ce-n ochi de lut n-au gură.

pe gând era minciunii leziune
de-mi putrezea a literei structură...
pe raft e Domnul în miniatură
abia clipind biserici pe genune.

cu dulci convulsii de mirări mă-ncaier,
sub noţiuni de noapte-i vis turbat
diform alint ce dezveleşte vaier.

ci doar de mine nu te-am întrebat
când mai veneai pe-o umbră-n şa de aer...
mă pitulam, de ploaie vinovat...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de +
Comentează! | Votează! | Copiază!