Atât de roşu, fără sonor

se lăsa o pâclă peste munţii mei
nu ţin minte să fi iubit atât de mult pădurea

zilnic primeam animale în casă
să stea la masă cu noi
tigri vulturi urşi oameni fără suflete
unii chiar mă îndrăgeau
mergeau cu mine pe acoperişul blocului
cântam din u2 ne luam de gât

săream cu ochii deschişi ne transformam
într-o altă viaţă în avioane de război
venea salvarea şi totul era atât de minunat
atât de roşu fără sonor
atunci înţelegeam de ce ne mai iubeam
eu şi cu vulturul eu şi cu tigrul eu şi cu

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!