Stăteam de vorbă-n umbra somnului

atunci când inserarea cade între noi
şi răsuflările se strâng să stea de vorbă
când osteneala zilei se ridică în genunchi
vom fi plecat prin alte vise căutându-ne

câte un trup ne vom sculpta din carnea nopţii
şi nou născutelor le vom da viaţă
din dalta buzelor dăm rotunjime formei
şi în căuşul palmei strângem focul viu

mă suspectam de impostură şi grotesc
când trupu-ţi pângăream cu tuşe groase
doar un artist adevărat va scoate
ascunsele păcate cu atingeri caste

fachirii dorm pe-un pat de cuie
şi somnul lor e calmul lacului adânc
ţi-e trupul mare răscolită de furtună
iar eu o biată luntre cu catargul frânt

frumos şi trist e visul de mărire
tu eşti mărirea iar eu visul năruit
m-oi scufunda în apele-ţi nervoase
şi nu voi recunoaşte-n veci că am murit

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!