Am învăţat să tac

şi moartea-i tot tăcere, o dulce alinare

sugarul primeşte sân ca să-şi astâmpere foamea
copilul primeşte atenţie ca preţ al tăcerii
iar tânărul primeşte sfaturi
cine nu poate dărui iubire oferă sfaturi

armata e şcoala emerită unde se predă ascultarea deplină
şi pentru ca totul să fie legal lecţiile se numesc ordine
şi profesorii sunt apreciaţi în funcţie de caracter
iar leucoplastul devine monedă forte

colegialitatea se rezumă la bună dimineaţa şi ce vreme frumoasă
în rest, trompa lui Eustachio îşi are rădăcinile în fiecare perete
şi fiecare respiraţie este contorizată pe abac şi trecută în registru
aşa că a tăcea devine o metodă de a respira sub apă cu paiul

cine nu are bătrâni să-şi cumpere un exilat
pentru că numai unul ca ei îţi poate povesti cum e să trăieşti în tăcere
prin tăcere şi cu tăcere. şi nu pentru că le cere cineva
nicidecum. dar pentru ei punţile dialogului se construiesc înăuntru

bătrân şi exilat la Pontul Euxin, suspin gândindu-mă la tine Romă

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!