La momentul potrivit
Se urcă pe trepte prea înalte
de unde pot să cadă ușor
și nici nu înțeleg ce caută acolo.
E o persiflare a idealurilor mulțimii,
un imens gol care le înghite
cu o pâclă de fum să ne acopere ochii,
dar lemnul crucii prinde rădăcini
și morții își trimit blestemul
la momentul potrivit.
Își pun războaiele-n cărți
și cred că se joacă cu focul
iar schimbarea arde orice compătimire
într-un iad al pierzaniei.
Se vor șterge și urmele celor fără țară,
noaptea în care intră
este una fără lună și stele.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
