Într-un cerc mutilat strigătul nu mai are ecou

o bază fragilă
ca o muşcătură bizară
un nume străin
acum ar vrea
oh!
cât ar vrea
pe drumul de sare
să ne strângem
dar e târziu
e noapte
o noapte cu dinţi metalici
şi simte că în mine nu mai are loc
să-i fie de negru
cum i-am fost mereu
să ridice palma la amintiri
că într-un cerc mutilat
nici strigătul nu mai are ecou
e un pământ sterp
nefiinţă peste nefiinţă
aici nu se zideşte nimic
să-i fie de negru
cum i-am fost mereu
târâtă înainte şi înapoi
ca o haină zdrenţuită
lăsată în bătaia vântului
iar la apus
să mă caute în pieptul său
şi să-i fie de mine
până la sfârşitul zilelor

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!