Veniţi prieteni

să ne înfruptăm inima cu fructul veşniciei
din frumuseţea simplă a cuvântului mamă
în regatul colinelor unde îşi au obârşia
izvoare de apă vie
înveşmântate în culoarea pământului
îngemănate cu doina tărăgănată de dorul-dor
unde soarele şi luna mână în mână
strălucesc în oglinda orizontului
ca ochii celor dintâi îndrăgostiţi

în loja vulturilor străjuită de adam şi eva
să aplaudăm păsările mari cu aripi de şindrilă
ciugulind grăunţe ancestrale pe salba cascadelor
ce îşi revarsă răcoarea ca vălul de mireasă
întru perpetuu mister al împlinirii
să ne prindem în hora zânelor bune
cu floarea nemuririi la rever
sporind liniştea aspiranţilor la iubire
în iatacul tăinuit presărat cu mireasma învierii
din zăvoiul fără de început şi fără de sfârşit

la înţărcatul mieilor
când zicerea din frunză în strunga lui moş ioţa
ne mângâie urechea cu povestea rugului
pe care mucenicul îşi urmează calea
cu toată durerea lumii în el
veniţi prieteni

poezie de Ion Răşinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!