Podul

erai frumoasă
aşa cum zăceai
cu fruntea lipită de cer
şi coama adâncită în ape
ca o icoană nedesluşită erai
în gâtul pescăruşului
ce nu te vroia în preajma lui
să nu-ţi tulbure visul
în aşteptarea dimineţii
doar felinarele de sus ardeau
ce taină ce mister
din cei rămaşi pe pod
câţiva se retrăgeau în alge
alţii în ochiul viu al sării
tu erai nefiresc de frumoasă
cu talpa prinsă-n nisip
şi gâtul fluid asemeni sinucigaşilor
secundă a mea

de undeva din vaier de timp
se auzea o ambulanţă

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!