La lunca Cernii

Iartă-mă, printre degete-mi scapă
letargia zilnică de plictis consimţit,
sunt departe la lunca Cernii
unde cerbii se adapă
în miezul iernii
înainte de asfinţit.

Într-o minunăţie de miros de brad,
de limpezime în aer
şi de zăbovire întru poezie,
spontan fără epoleţi şi grad
mai mult într-un balans de giuvaer
îmbrac podoaba serii târzie.

Şi doamne îmi zic,
ce comori ai pus în ţara asta
îi laşi pe nesăbuiţi să se înfrupte
şi cât eşti de amnezic,
numai pe noi cade năpasta,
toţi vor să parvină
fură într-una pe rupte
şi nu se mai termină.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!