Lumini în aer cristalin

În lume se deschide alba poartă
prin care trece lumea ca la moară,
şi se agaţă de pământ o toartă
să-l ridice la cota necesară.

Te chinui fără a-ţi afla ieşirea,
un fluture rămas într-o fereastră
ce nu-şi găseşte nicăieri iubirea
cu mângâierea florilor din glastră.

Liniştea pe care o vrei aproape
într-un ungher să îţi rămân-o clipă,
la ruga lăsată, să te îngroape
un înger al iubirii sub aripă.

Şi noaptea să îţi fie lungă, blândă
c-o adiere ţesută-n somnul lin,
să aprindă sub albia flămândă
lumini cu flacăra-n aer cristalin.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!