Mila de albine

Polenul a uitat sa se inchine,
e luat de mic din fel de fel de flori,
si prefacut in miere, de albine,
si pus in faguri incercuitori.

Nimic despre polen, decat ca este
albinelor si matcii de folos,
ca el urmeaza tragica poveste
a tuturor jertfitilor de jos.

Polenul este lumea fara ranguri,
polenul este lumea si atat,
sub varste si sub bice si sub tancuri
tinand la steagul ei necoborat.

Polenul leaga treptele- ntre ele
si pune mot gradinii, la rascruci,
polenul face sa miroasa-a stele
si matcile si trantorii nauci.

Dar nu e prost si nu e fara carte,
asa precum il cred cei care-l vand,
ci este puritatea fara moarte
si este geniul omului de rand.

Cum tuturor lucrarea le convine
si de aceea nici n-o intrerup,
polenul nu mai poate sa se-nchine,
dar simte ca-i e mila de albine
si leaga dulce zborul lor de stup.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Sunt un om liber
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!