Vocaţia de nepereche

îmi plăceau rutina, banalitatea,
tu îmi testai puterea mea de abstracţie
căutând semne zodiacale
din celălalt capăt al nopţii,

timpul nisipos încetinea clipa
plictisită de efemer,
nici când ningea nu cădeam de acord
din ce parte va lovi mâine fatalitatea
în visurile noastre,

te sprijineai de umărul meu
căutând o pată de culoare
în peisajul cenuşiu al irişilor
şi al existenţei,

partea ta a patului
se distanţa inexplicabil
într-o alunecare de întuneric
şi fiecare scârţâit de uşă
anunţa iminent
inexorabila înstrăinare,

eu priveam depărtarea ca
pe un joc de cuvinte încrucişate
din care lipsea întotdeauna
definiţia unei enigme
care să închidă perfect
pătratul pereţilor
între care noi ne mai încercam
vocaţia de
nepereche.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!