Te laşi călcată în picioare de fluturi albi

faci risipă de flori din palstic
cum risipesc muritorii din neştiinţă
nemurire după nemurire
într-o nebunie totală
arunci cerului lacrimi niciodată plânse întreg
oprite ca un nod în gât
de un baraj mult prea egoist
stopate sub inimă ca o rezervă pentru plutire
sau pentru cine ştie care oază
zidite apoi hymalaian
cu prăpăstii şi loc de înălţat ecouri
cât să mori cel puţin o dată pe fiecare vers
............................
lasă-ţi inima să iasă din emoticoane
să-i curgă sângele clocotind firesc prin artere
cum toarnă cu dichis un somelier vinul
înainte de a începe balul
............................
tiptil tiptil te retragi în cochilie
trăieşti cât să ocupi un gol cu un alt gol
ca şi cum cerul e o pânză bâtută în cuie
iar dansul doar o aureolă pe o boltă de scoică

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!