Nu mai e aşa mult...

veşnicie uşoară iubito

ştiu că mă-aştepţi
te-ai dus să ne-ncălzeşti aşternutul
de aia lutul ăsta
după plecarea ta-i din ce în ce mai rece
ne-ai luat căldura din inimi
să ne-împleteşti din ea velinţă
aşternut peste patul de vise
să nu le spulbere uitarea

jurămintele au rămas însă la mine
să nu le pierd mi le-am pictat icoană
pe peretele de la răsărit al inimii tale
la umbra căruia ne-am iubit prima oară
tu erai candelă şi eu flacăra
deasupră-ne cerul policandru sub care
îngenunchiate oştiri îngereşti ni se închinau
nu le vedeam căci nu ştiam că suntem regi
peste sacrul imperiu al trăirilor noastre
toţi cei din afară ne pândeau
la fel ca nuntaşii atunci în noaptea cea mare
să vadă de le-om da să bea din sticla cu vin roşu
speranţă cu gust de păcat
mai pură şi mai sfântă decât aghiazma
din care ca o renaştere ne va izvorî viaţa

nu mai e aşa mult
fără tine efemeritatea asta-i tot mai plictisitoare
copii ne sunt mari şi le ştiu pe toate
la ce bun să-i mai învăţ filozofie
când ei se pierd în turmele de dinozauri
abia abia de le recit câte o poezie
mă tem să le mai spun că e de-a mea
să aibă lumea ce bârfi duminica
când vin în vizită la tine
ţi-am mai plantat un strat de lăcămioare
peste care-n fiecare noapte lumânare
îţi mai aprind pe cer câte o stea
din curtea asta pustie a vieţii mele
sorbindu-te printre sughiţuri
strop de vie în lacrimă de ceară

veşnicie uşoară iubito

poezie de Dumitru Sava
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!