Replică la poezia "Poate îmi răspunzi din iarna ta..." de Violetta Petre

Nu mă-ntreba de ce mă leagă iară,
Eram aproape a mă vindeca,
Dar auzind femei, plângând, pe scară,
O clipă, am crezut că-I vocea ta!

Cedând apoi ieşirilor nervoase
Văzând că mă scufund din nou în hău,
M-au cetluit cu funii de mătase
Când m-am zbătut crezând că-I glasul tău!

Mireasa mea, în haine lucitoare,
Eu la altar te-am dus, deşi-s ateu,
Şi prima dată-n viaţă, de picioare,
Crezut-am că l-am prins pe Dumnezeu!

Trecut-au numai nouă luni de când,
Ţi-am dat ofrandă luna lucitoare,
Că m-ai lăsat jumate mort, plângând,
Fugind cu un pilot de vânătoare!

Te-am căutat în mare şi în cer
Uitat-am şi de casă şi serviciu
Că singur am ajuns, nebun, să cer
Mai bine să mă-nchidă la ospiciu!

Te-aştept de-atunci, în iarna cea cumplită,
Privind pe geam anemicele fumuri,
Să fii şi tu, la rându-ţi, părăsită
Şi să mă cauţi când ajungi pe drumuri!

Sfidând tăcerea sumbră, ucigaşă
Să ardem împreună ca o torţă
Legaţi pe veci, nebuni, într-o cămasă...
Şi nu îmi pasă dacă e de forţă!

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!