Degeaba amintirile

Pe banca ce-altădată
Stăteam şi eu şi tu
S-a aşternut doar praful
Şi asta mă duru...

Degeaba cântă păsări
Şi primăvara vine
Când banca-i prăfuită
Şi dragostea-i ruine.

Înlocuit-ai locul
Ce-atunci îmi revenea
Şi astăzi stă o alta
Cu mâna-n mâna ta.

Degeaba spune omul:
"Cu adevărat iubesc!"
Când ştie că şi mâine
Ar spune: "Te urăsc!"

Când dragostea-i ruine
Iubirea tot renaşte;
Şi omul de se duce
Un altul tot se naşte.

poezie de Marina Geanina Voinea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!