''Şi caii se împuşcă, nu-i aşa?''

Din sângele Meduzei, ucise de Perseu
Un cal înaripat îşi strigă-nţelepciunea,
C-o singură copită, loveşte cu-n croşeu
Un stei din Helicon şi s-a născut minunea:

Fântâna Hipocrena, cu Muzele-n izvor
De unde se adapă poeţii însetaţi;
De vreţi să umpleţi fila cu dragoste şi dor
Un Pegas de legendă, degrabă înşăuaţi!

Dar nu-i grăbi nici zborul, zăbală să nu-i pui!
Că moare şi poemul şi lanţurile-l dor;
Să călăreşti un Pegas, scriindu-i cu un cui
Pe aripile-ntinse eşti doar un aggressor

La libertatea-i sfântă, ce-o poartă-n veşnicii.
Supus, doar, când primeşte iubire cu-mprumut,
Te -nvăluie-n privirea tăcerilor târzii
Când sângera blândeţea sub lovituri de cnut.

Şi rana ce o poartă e-nchisă-n ochiul trist
(Şi caii plâng adesea, tânjind după o stea)
În lacrima senină, luciri de ametist
Îşi împletesc haotic tristeţi de alagea.

De-aş fi un cal albastru, căpăstru n-aş purta,
Să mă răsfăţ pe ţărmul legendelor în alb,
Să-mi nechez bucuria de viaţă-n palma ta
Pe un tărâm idilic cu nuanţe de rozalb...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!