Chip celest

Pe-un colţ de cer, rămas al nimănui,
Neinvocat de nimeni niciodată,
Din praf de stele şi quasari, făcui
Doi ochi frumoşi, superbi, căprui de fată!

Pe-o lacrimă ce cade, am aşezat durerea;
Iar pe cuvântul din privire-am pus pecete;
Pe dulci şi roşii buze am picurat tăcerea
Spre-a fi în veci ferită de vorbe indiscrete.

Întunecatu-i păr e golul dintre stele;
Sunt mii de diademe prin el ce strălucesc!
Se pierde-n infinitul de dincolo de ele
Şi-i pieptănat de îngeri; purtat de vânt ceresc!

Din prea mult dor, creat-am un chip frumos de fată!
Să vreau să-l uit, e-acolo! N-am cum să-l uit vreodată!
Din colţul meu de lume cu dor îl voi privi
Pân' voi urca la ceruri, spre a ne logodi!

poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!