Mă-ntorc şi plec

Un chip frumos o piele măsline
O toamnă frunză argintie
Un voal de negură aruncat
O inimă de om care a-nşelat
Îşi caută iubita pe înserat
La ceas târziu în noapte
Îi spune multe şoaptă
El tot aşa de mult iubeşte
Ea ştie că o amăgeşte
Atunci când noaptea vine
L-apucă un dor de mine
Că el ar fi un făt frumos
Şi vrea să stau lângă el jos
Că s-a gândit în fiecare zi
Acum dorul cel mare îl găsi
Că el a fost la fete-n sat
Cu privirea el le-a mângâiat
Că fără mine nu poate trăi
Că-şi pune ştreangul într-o zi
Mă uit şi nu ştiu ce să cred
Cu ochii minţii îl privesc
Ma uit mă-ntorc şi plec
Rămâi să stai de vorba
Cu iubirea chinuită a mea
Eu plec departe de inima ta!

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!