Alo alo tovarăşi

stigmatizaţii mei din rândul doi de zei
goliţi paharele şi râgâiţi a înalt
şapte stele de căciulă măcar
să văd palmele roşind
ca la primul dezbrăcat pe lumină
a evei a afroditei a mai ştiu eu cărei minuni
nu mai sunt demult doar şapte
cum să mai fie satisfăcute atâtea dorinţe de perfect
poate prin trecerea la o producţie de serie
cu livrare instantanee

pentru fericirea voastră şi o şchiopă de infinit verde
un ceva ceva dincolo de orice altceva
să fie un etalon axiomă pentru ceva-ul originar
sigur o să-i dau într-o zi un nume
ca şi vouă tovarăşi de cruci şi golgote
poate o să vă fac şi ceva temple
câte o piramidă de fiecare gând indecent
că doar nu sunt fluturii vinovaţi de urechile acului

alo alo
preafericiţii mei sterpi
la ce bun să vă îngrop adânc
oricum veţi învia cumva
la urma urmei infinitul se divide tot în infinituri
întotdeauna infinite
cum doamne-iartă-mă ar putea să fie altfel

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!