Frunze îngălbenite dintr-un gând văratic
precum obosite lacrimi dintr-un ochi fluture
plutesc pe tristeți suflate de un vânt întunecat
pe o plajă unde încă învăț să împart nisipul
cu o scoică standard
doar un pic ruptă din ordinea spiralei
valului cerului pletelor trupului inimii
în lumina lunii o poveste se întinde cărare
între două lumi imposibile și o utopie verificată
descânt macilor de verde ghemuit a moarte
pe când lumea are cel puțin un nebun
care a crezut în ea
iar eu scriu cuvinte contorsionate
dintr-un tărâm din ce în ce mai pustiu
sunt condamnat să măsor infinitul cu șchiopa
dar o fac cu toată convingerea
ca și cum din slova aceasta
s-a putea naște fericirea
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
