Poezia ca poezie

nu viaţa e de vină că nu o trăim
nici măcar societatea
educaţia nici atât
am văzut atât de mulţi oameni educaţi
trăind
încât bănuiesc mai degrabă prostia
de banal
de insipid
de marele nimic
de felul acela de a se aplauda singuri
în faţa unei oglinzi care măreşte nesimţit
iar fericirea lor e ca o pită unsă cu untură
şi un pic de magiun din prună popească

din fericire
nu mai ştiu nici măcar să mai fac pe prostul
zâmbesc tâmp şi adulmec genunea
ca pe un drept la un alt drept la fericire
apoi răsucesc gândurile
ca pe o parâmă de andocat la cheile universului
şi păşesc sfios
ca într-o poiană cu margarete
sau ca pe o zăpadă neîncepută
şi liniez şi depeletizez
cu înfrigurarea celui care ştie
să se bucure cu sfinţenie
de orice păcat

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!