Cearcăne dreptunghiulare
și totuși încă nu e frig destul,
cearcănele apar după o iarnă îndelungată,
de suferințe inerente,
cum ar fi să faci sărbătorile împreună
cu niște scaune goale,
să ciocnești cupa de șampanie între oglinzi
paralele,
să vorbești cu o fotografie din tinerețe,
să dansezi cu lupii,
să te dai cu capul de toți pereții,
se întâmplă, nu e o tragedie,
uneori e chiar o soluție inteligentă,
problema este că viața te împinge înainte de vreme
spre un orizont rece și imprevizibil,
că visele mor alunecând pe drumuri de gheață întortocheate,
că niște trepte prea vechi sunt tot mai greu de urcat,
că singura certitudine de azi
este incertitudinea zilei de mâine,
că echilibrul a devenit
noua teorie a haosului.
când an după an
niște pietre nenorocite de la picioare
te trag în jos iremediabil,
pe un povârniș la capătul căruia
se întrezărește tot mai acut
o groapă bizară,
perfect dreptunghiulară.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
