Poporul în genunchi

Poporul nostru e-n genunchi, deși credința moare
Când se vrea unul ridicat, sar frații să-l doboare
Când unul s-a cam săturat de tot ce i se-ndrugă,
Sar frații să-l țină culcat, ca să rămână slugă.

Poporul nostru e-n genunchi și nu pare să-i pese
De doișpe ani, străini de neam destinul par a-i țese
De doișpe ani ne chinuim să stăm la suprafață
De doișpe ani nu mai contăm în propria-noastră viață!

Se face-acum suta de ani de când exiști, o țară,
Vândută fiind de proprii fii, lași ființa să te doară!
Acuma te sărbătoresc, nu își fac griji că mâine
Prin tot ce fac și ce gândesc, te vor lăsa-n ruine

Noi, ca popor, nu existăm pentru că-n amorțire
Din start, nu vrem, ne refuzăm o proprie gândire
Gândească alții pentru noi, trasa-ne-ar tot ei soarta
Iar noi, cuminți, să-i aprobăm lăsând deschisă poarta!

Prea i-am lăsat pe toți sa dea, sărmană țară suptă,
Ce alții dârz ți-au apărat și au murit în luptă!
Dac-ai să simțit sub pașii tai cutremurând pământul,
E semn că Ștefan și Mihai nu-și mai încap mormântul!

Poporul nostru e-n genunchi în strai de sărbătoare
Privește cum sub proprii ochi propria țară-i moare
Poporul nostru e-n genunchi nu pentru rugăciune,
Ci ca să stea cât mai umil, scuipat de Uniune!

poezie de
Adăugat de BăștinașulSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
 
 

Adresa de e-mail a expeditorului

Adresa de e-mail a destinatarului

Mesaj (adresa paginii este inclusă automat)

Semnătură (numele expeditorului)

♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook