Pană şi carte

Pe-un teanc de cărţi, o pană suspendată,
Îşi picură secundele în vers...
Lucea de plâns. Lucirea de-altădată,
Îşi auzea ecou-n univers.

Trohei şi iambi se-ngrămădeau degrabă
În vârful ruginit de aşteptări.
Un bătrânel îşi număra în barbă,
Poemele-nşirate pe culori.

Poem grăbit, lângă o lampă-n noapte,
De veghe unei limbi uitate parcă,
Îşi alunga tăcerile din moarte...
Căci mai avea-n volum puţină treabă.

Suspans şi taină, vorbe şi lumină...
În rest, atâtea foi îngălbenite.
Azi sticla de cerneală e virgină,
Cuvintele, în ea, sunt arcuite...

S-au răsturnat în suflet, ca pe-o coală,
Mărgele de uitare şi... tăceri.
Cuvânt de dor şi literă amară
Îmi amintesc: cât te-am iubit mai ieri!

Acum eşti un străin precum o toamnă,
Te-ai depărtat... te pierzi... o să revii?
Eu plâng cu toamna! Nu îmi lua în seamă!
Aleile de visuri sunt pustii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!