Deşi inimile ne cântă la fel

paşii ni se împleticesc a depărtare
nu ne mai prind nici îmbrăţişările
atârnăm parcă de-o parte şi de alta a lumii
ca doi vestitori de primăvară abia spălaţi de iarnă
fiecare în emisfera sa
fiecare cu steaua lui polară
altfel zis fiecare în parte cu cerul său
parcă am fi unul luna şi celălalt soarele
poate de aceea ne sărută aşa frumos la răsărit
şi atât de duios la apus
ca şi cum s-ar frânge de fiecare dată lumea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!