Castel

poartă de zăgazuri la orizont
între cer şi pământ întoarce
piatra muntelui zidit
în cetate-vis de trecut trăit

şatra aprinde limbile focului
în noapte pictează ziduri
cu umbre şi fantome spre cer
iar piticul stă în căruţă povestind

mă strecor şi ajung acolo unde...
am văzut sclipirea şi iubirea
irişii tăi punând
lumina pe ziduri dansând

şoapte de întuneric stau la taifas
cu fragmente de fulgere căzute
ce vor să spună şi nu răsună
în valea înnegurată fără şoapte

tăcerea este totală iar tu, goală,
în iatac ascuns şi tăinuit acolo sus
unde crenelurile gem…
a vânt de piatră

o să ajung la tine vreodată…
acolo sus
la castel?

vot: idee interesantă, exprimare frumoasă, ton ponderat

Vezi şi următoarele:

Căutare