urme
tăiam din lumini rădăcini
ne sprijineam privirea de zimții cerului
ne jucam cu troica prin zăpada zăpadă
alergând prin troieni
prin nămeți
rostogolindu-ne
doi pași și-ncă doi
până la furgoanele copilăriei
n-am fost niciodată gata
mi-a luat palmele
mi le-a așezat pe obraji
pe frunte
ca o urmă de sanie
poezie de Mihai Robea
Adăugat de Mirela Băcilă
Comentează! | Votează! | Copiază!
vot: idee interesantă, exprimare frumoasă, ton trist
Vezi poezii despre zăpadă, poezii despre săniuș, poezii despre lumină sau poezii despre copilărie