Umărul

Dumnezeu
socotea
Dumnezeu ştia la perfecţiune desenul
dar avea o fantezie cumva
să diversifice
şi a poruncit
să fie omul cu trei umeri
să aibă unde-şi pune capul
omul fără umeri şi fără
destule tălpi
apoi a mai poruncit
să fie grija
(un fel de poezie aplicată)
acum
priveşte din Înalturi şi ascultă apatic ecoul
nostalgiei dintâi -
să poruncească să fie omul doar umeri
nenumăraţi umeri?
să mai ia din versuri şi
să le mute pe verso planşei unde stă
perfecţiunea desenului?
nu, acum nu
şi astfel apăru perspectiva
mântuirii

pentru asta
a trebuit să fixeze în cuie
singurul Umăr capabil să adăpostească
orice grijă

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!