Ai să-nţelegi

Ai să-nţelegi, într-un târziu, păcatul,
Tăcerile... din ochii mei căprui,
Când fluturii... vor invada înaltul
Şi liniştea, nostalgicului grui.

Ai să-mplineşti uitărilor, sorocul,
Iubirilor, mereu, ai să mă vinzi,
Răscumpărând speranţele şi focul
Pentru-a le pune-n magice oglinzi.

Ai să ajungi, regretele, din urmă,
La timp de-nchinăciune şi de post,
Când rătăcite-s clipele... de turmă
Şi sufletele plâng... fără de rost.

Ai să mă pierzi, în tainice cuvinte,
În dimineţi de rouă şi răsfăţ,
Ispitele-ndemnând spre cele sfinte
Cu veşnicii încinse... şi dezmăţ.

Ai să-nţelegi... atât cât se-nţelege,
Dinspre ursite, şoaptele de-amor,
Rotunde... ca o literă de lege,
Sedusă de-un romantic... vrăjitor.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!