trec…

dansând pe sârma aceasta
violet-aurie
am tânjit la aplauze, la nume
nu ştiam
că fiecare clipă este un capăt
– şi că nu sunt egale…
ţărâna oarbă mă poartă
aşa de puţin cântăresc, încât
firul mi-a dat iluzia rădăcinii!
Confesiunea aceasta
despre fiindul meu, nu vă tulbure:
nici pietate… şi nici să vă încânte
păstraţi numai mirarea lină, gest
ca un ridicat scurt de sprâncene…
trec
sperând tainic la un apoi
unde să fiu eu sârma
violet-aurie… măcar
viţei din via altui mâine

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!