Egocentrism
Cu greu acceptă omul vreo schimbare
Când trebuie s-o facă-n viața lui,
Dar ar impune-o, cu sila, orișicui-
De ar avea, sau nu, justificare!
Doar pentru el stau toate în picioare,
Ce-i hotărât nu are căpătâi,
Că el e argumentul cel dintâi-
Și-l apără, oricând, cu-nverșunare!
Să schimbe vreo idee?... doar la alții!
El vrea să fie veșnic etalon,
Scorțos și inflexibil Ciceron-
Moralizând orice, ca toți pedanții!
Și-așa, cu ochi de Argus daltonist-
Îi crește doar orgoliul... ca un chist!
poezie de Vasile Neagu-Scânteianu din Cronici de viață
Adăugat de Vasile Neagu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre schimbare, poezii despre viață, poezii despre picioare, poezii despre orgoliu, poezii despre creștere sau poezii despre apărare