Atâta toamnă

Atâta toamnă a căzut prin vii,
Într-un amurg de soare-ntârziat,
Că boabele-n ciorchini sunt rubinii
Şi strălucesc... cu gândul la păcat.

De mâine... poate vin culegătoare
Cu trupuri zvelte şi cu ochi senini.
Vor pune în panere... bob de soare.
Şi veselie-n jocuri de lumini.

Atâta freamăt e... şi-atâta viaţă,
În boaba coaptă, pusă-n zdrobitor,
Că te şi miri cu câtă eleganţă
Ţâşneşte must, la margini de izvor.

Licoarea în ciubere, lin, se duce.
Flăcăi o tot măsoară pricepuţi,
E-atât de parfumată... şi de dulce,
C-atâta toamnă, n-o să poti, să uiţi.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!