Încă o zi
e frig și e iarnă
zăpada se așterne global
la răspântii de drumuri
căutam un nou ideal
sărutul nostru real
a rămas rătăcit între fulgii de nea
fulgii se cațără iar
te aștept la poartă în zadar
rămăsesem același
un tragic bufon pe o scenă stricată
ce cântă din noapte în zori
ireal
obosit mă așez
pe cioturi de timp
lumânarea nu arde
e frig și în gând
azi sunt acel
ce mâine nu va mai fi
decât o cruce
atârnată de un tragic mormânt
e zăpadă în cer
se frâng sub pași fulgii rămași
aștept să mai vin
dar pasul azi nu mai e pas
lipsesc cuvintele
din acel ultim răvaș
privesc către cer
spre tine pășesc
și totuși
mi-e greu să vorbesc
căutând zadarnic un eu
rătăcisem drumul mereu
te așteptam în zadar
scriam versuri de suflet în altar
altarul era gol, eu visam
uitând să mai viu
atunci voi fugi
căutând fericirea din noi
voi fi acel ce nu va fi
așternând nestemate prin cenușă și spini
la final n-am să ajung niciodată
mă strigi, mă alungi nefiresc
încerc să mai vin iar la poartă
uitând apoi de tine firesc
va mai fi o zi
mâine
de va fi
pentru acei ce încă așteaptă o zi
vom uita a iubi
și nimeni în urmă va fi
atunci la final noi vom ști
am fost în lumea asta neghioabă, odată copii
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
