Ferestrele au case

reazem capul de tocul uşii
în cele mai îmbătrânite gânduri m-am trezit melancolică
trecem grăbiţi fără să mai observăm contrastul

de peste stradă surâde Teatrul Naţional "Marin Sorescu"

fără de contrast nimic n-ar fi
fiecare casă transcede prin zidurile proprii nu prin strivirea lor
dacă ar mai trăi multe ar şti negustorii bătrâni

casele acestea nu posedă nimic şi nu şi-au pierdut minţile
nu sunt însetate de izbândă
se lasă posedate de propria lor plăcere de a rezista/ sincere şi fireşti/ în alt veac
se arată atât de calme/ ca un om superior nu au nicio tentaţie
prin ochii ferestrelor privesc acelaşi punct fix şi nu par dezgustate
de atâta oboseală se arată doar visătoare

siliţi să rămână prizonieri şi întrecuţi în rezistenţă
locatarii se răzbună
le închid cu lacăte pe dinăuntru şi pe dinafară
le vând şi le cumpără
le urăsc şi le iubesc

în pragul ameninţării ele îşi adună vertebrele cu mistria şi se sprijină una de alta
în faţa unei buline roşii îşi ţin respiraţia
abia când rămân singure simt întreagă vacuitatea şi se roagă
de vrăbii şi pictori să le descifreze
tainele din viaţa anterioară

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!