Versul toamnei

Mi-a şoptit, aseară, vântul,
La ureche, ca o boare:
"Mâine dorm, îţi dau cuvântul,
Va fi vreme de plimbare."

Şi a fost o zi de toamnă
Ca de vară – ce să zic? –
Păi, când vântul te îndeamnă,
Ştie el ce ştie, zic.

Mi-am luat în parc amicul
Şi am mers, am mers, am mers,
De simţeam prin auricul
Că mă chinuie un vers.

O să-l spun, dar mai încolo,
Iar acum – ce-o fi o fi! –
Recunosc: voiam mai solo
Pe-o alee cu copii

Şi cu-atât de colorate
Frunze, bone şi mămici
Tinere aproape toate,
De-aveam gândurile... ghici!

Ne-am oprit, că am tot mers
Într-un ritm mult prea vioi
Şi, în gând, cu-acelaşi vers:
"... Ce e scris şi pentru noi...".

Căutare