Mi-am asumat nebunia până în acest punct

când vorbesc liber tuturor morţilor
îmbrăţişându-i ca pe sfintele moaşte
chiar dacă la marginea vieţii
lor au îngroşat lista cu păcate
nu mă ascultaţi dacă nu puteţi ieşi din carnea voastră
lăsând liber numai locul aţos
unde vi se zbat nenorocirile
hai
intraţi în sanatoriul zilnic şi urlaţi-vă neîmplinirile
cereţi ceva-ul de care nu vă puteţi dezlipi
sau poate grăuntele de lumină
şi îndesaţi-l în piept ca pe gloria mult visată

vedeţi
eu mi-am asumat nebunia
până în secunda aceasta
de libertate absolută
când pot să ridic piatra
şi să strivesc orice deget ce vrea să prindă
gramul de ţărână
peste care să sufle
suflare de viaţă
şi porumbelul să se ridice în văzduh
şi apa sfintelor boteze
să curgă până la limpezirea cuvântului

ah!
Doamne
închide-mă în turnul de fildeş
pune deasupra lacătelor cea mai mare nenorocire
din univers
izbeşte-mi dorinţa de viul clipelor
fă-i ce vrei cu mine
dar după ce termini
lasă-mă să dorm în copilăria
din care am plecat prea devreme
ca un mort din viaţa asta prăfuită

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!