Rock

mama ţipă
să-mi iau cheia
cheia mea nu are niciun lacăt –
ce dacă
lacătul tatei a ajuns pe fundul sticlei care
cuantic muşcă din vin
vinul
liturgic îmi cântă
să nu mă întorc
femeia
un fel de lumină-rană
îmi şterge cu sânii orice încotro...
în lemnul chitarei subţire revolta-i uitată
urechea lesne devine teasc şi mormânt
toţi nervii mei emigrează, intermitente coloane de refugiaţi
pustiul rămas lăţeşte ecoul ţipătului mamei –
da, o am, încetează, iată cheia, ia-o înapoi şi aşa
bălăngăne ca un muşchi în plus, ca un nod şi ce?!
rugina crucii tale e unica pâine?
– tată, tu nu zici nimic?... –
singuri mai suntem!...
icnetul pietrelor sub tălpi nu-i a supunere, ci doar
fals prohod identic primului scâncet
femeia crezută a mea deja este mamă
mama crezută a mea demult e-un sunet prea-nalt
doar Tu, Doamne, Tu mi-ai mai rămas
lacătul
şi stropul de vin

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!