Anotimpul trandafirului de sub stele
Sub un cer cuprins de noapte,
Într-o vară oarecare,
S-a născut povestea care
Plânge-n gândurile mele
Și se spune doar sub stele
Printre șoapte.
Nu e tristă, nu-i nici lungă,
Nici nu știu cât e poveste,
Căci, în mintea mea, ea este
Încă vie-n cuvântare
Și-mi provoacă -o frământare
Îndelungă.
E așa: eram pe-o stradă,
Cea a visurilor mele
Mai nebune, mai rebele,
Când privirile-mi hai-hui
Au văzut doi ochi căprui
Ca pe-o pradă.
Te-am urmat pe unde timpul
Traversa prin intersecții
De alegeri și direcții
Ce lipseau pe harta mea,
Dar erau... și-așa trecea
Anotimpul.
Visul își curmase firul
Când, în fine, te-ai oprit
Și, mirată, m-ai privit;
Eu... ca piatra de hotar...
Înlemnisem. "Am un dar:
Trandafirul".
Am fugit. De-atunci, oricând
Îmi apari prin visuri, ești,
Într-o lume de povești,
Cea c-un trandafir în mână,
Sufletului meu stăpână,
Așteptând.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
