Foșnetul toamnei
Foșnește toamna din marama-i zdrențuită,
Franjuri jerpeliți, rupți de vânt încep să piară,
Pădurea tristă în alămuri e coclită,
Sfrijite frunze își dau duhul... Grea povară...
Foșnește toamna în clinchete de tinichea,
La geamul meu o vrăbiuță-ar vrea să-mi spună
Să-mi fie milă, s-o ocrotesc dac-aș putea
Să trecem peste iarna rece împreună.
Foșnește toamna și frunzele la ușă-mi bat,
În odăița mea tristețile pogoară,
Mi-a mai rămas arama, argintu-i terminat,
Strivită-n talpă e iubirea de-astă vară.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tristețe
- poezii despre toamnă
- poezii despre frunze
- poezii despre vânt
- poezii despre sfârșit
- poezii despre păduri
- poezii despre protecție
- poezii despre ocrotire
- poezii despre iubire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
