Dorinţa

Mi-am pus, mai demult, o dorinţă
Şi-n grabă, în cugetul meu,
Mi-am spus, cu a vârstei credinţă:
"E-a mea şi voi şti-o doar eu".

Închisă c-un lacăt prin visuri,
Ca nimeni s-ajungă la ea,
Dorinţa, trăind în abisuri,
Ştia că e numai a mea,

Iar când s-a-ntâmplat, peste-o vreme,
Ca totul să se fi-mplinit,
A vrut să-mi rămână-n poeme,
Să aibă, acolo, sfârşit.

Şi-mi este, mereu, o dorinţă,
Iubită şi liberă-acum,
Îmi este a vieţii credinţă
Şi nu vrea să plece, nicicum.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!