Cu stele în păr și lacrimi în ochi
Nu știu secretul limbii tale
nici drumul cuvintelor
rătăcesc poezia
mă duc într-aiurea
printre flăcări de frig
și statui de piatră
Vino, ia-mă de mînă
învață-mă sărutul umed
al vîntului de miazăzi
spune-mi
din ce sămînță încolțesc stelele
într-o lacrimă
Nu știu unde ești, cine ești
chiar și prezent
îmi lipsești totdeauna
Incepe în mine toamna
și timpul mă-mbracă
în frunze de aur
Mîine voi fi nicăieri
Vino, fă-mă zăpadă
topește-mă-n sine
s-adulmec rădăcinile vîntului
să mă strecor în flori
să-ți ofer mierea
albinelor sălbatice
Invață-mă să cînt fără cuvinte
printre simfonii
cu tăiș de ghilotină
pe buzele mele plînge
o floare decapitată.
poezie de Lucia Sotirova
Adăugat de Marian Denescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
