Tablou japonez

Statea pe veranda
si privea cum culorile se cern,
se separa si se tes
pe intinsul firmament.
Parasise caldura trupului iubit
din asternut
pentru-o lume a timpului pierdut:
nu s-ar fi gandit
ca va fi aici, ca viata-i foc mocnit.

Era sensul existentei,
marginire a gandului nascut
intr-o clipa imanenta,
expresia vaga a unui zambet...
Nimic din tot ce era
nu parea ca respira,
caci lumea ei se invartea
in jurul unei povesti utopice.
Se simtea imateriala, diafana,
stiind ca efuziunea
era fericire, eternitatea scursa-ntr-o clipa
in care sufletul se elibera
ca frunzele de toamna...

Era un zenit
ce numai mintea impovarata de vise
putea naste; era sucombarea
unei realitati proscrise
cand sentimentul pierea in zarea
eternelor vise...

poezie de
Adăugat de Dia MocanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
 
 

Adresa de e-mail a expeditorului

Adresa de e-mail a destinatarului

Mesaj (adresa paginii este inclusă automat)

Semnătură (numele expeditorului)

♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook

 
Citatepedia se îmbunătățește și prin votare. Nu uita să dai cel puțin un vot/zi. Durează doar câteva secunde!