Panta infinită

Eu îmi cloceam cuvântul în care se tolăneau literele pe o pantă infinită.
Îngerii ridicau aghiazma şi chiuiau
şi se îmbrăţişau şi se sărutau
de rămas bun şi de bun venit.
O fantomă gravidă avorta o casă bântuită
la răsărit.
Îmi era de coajă de măr răsucită
şi de viermi sparţi şi sticloşi
şi numai graurii îmi trezeau mintea rătăcită
cu ochii lor scoşi.
Eu îmi cloceam în coajă de cuvânt
mormântul la mormânt
şi crucea crucii mele
de când mă ştiu că sunt
şi ele ştiu de ele.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!