Sonetul 007

Nu mă mai vezi – e ca şi când o noapte
S-a aşternut pe cerul dintre noi
Şi ne-a lăsat săraci de visuri, goi,
Tu – un mister, eu – 007.

Domeniul meu e-ntreaga galaxie
Prin care te învârţi c-un vag surâs,
Dar nu mă poţi vedea – nu zic nici "Pâs!",
Doar trag uşor de-un bor de pălărie.

Îţi ştiu, misterule, pe dinafară,
Escalele pe unde chicoteşti,
Îţi ştiu de dulce şi îţi ştiu de-amară.

Mi-ai spus că-s cel mai tare,-odinioară
Şi, sunt convins, la fel şi-acum gândeşti,
Căci tot pe 007 îl iubeşti.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!