Decât în laţul tăcerii...

Când m-am desprins din neantul tău, eram o aripă de înger,
Acum, n-am aripi şi mi-e greu, când lângă cer suspin şi sânger.
Nu-ţi mai încap în galaxii şi ai închis Calea Lactee,
E drum de piatră-n paradis şi ţi-ai sculptat altă femeie,

Ca o cadână din harem, sau o gheişă uncenică,
O Ană-nchisă-ntr-un blestem, o preaiubită mucenică,
Martiră-a tristei dimineţi, supusă chinului tăcerii.
Eu vreau să gust mai multe vieţi, chiar dacă ning pe lună merii.

Aş fi trăit doar o secundă, de mână cu aripa ta-
Eu, anonimă muribundă, ce-n strună, veşnic, îţi cânta.
Dar, eu sunt zbor într-o aripă şi cântec de privighetori
Şi de-aş zbura, m-ai crede zee şi-ai încerca să mă omori.

Mi-ai prinde lanţuri la picioare şi braţele mi le-ai lega,
Mi-ai pune versul sub zăvoare şi muza mi-ai desfiinţa.
Tiran cu jugu-ngenuncherii, rămâi stăpânul nimănui!
Decât în laţul închinării, mai bine-n braţele oricui.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!