România mea

Politica noastră (ce formă difuză a spaimei!)
ne pierde, treptat, în măsuri delirante,
politrucii se-ascund, zi de zi, în spatele faimei
istoriei noastre – cândva – onorante.

Schimonosită mai eşti, Românie –
Doamne, ce generaţii cu memoria scurtă!
România mea, oare câtă de Tu mai eşti Tu
şi cât de noi mai suntem noi?
Doamne, nu transforma într-o colonie mancurtă
o ţară – cândva – de voievozi şi eroi!

Renaşte-ne, redă-ne onoarea, în ritmuri allegro,
nu în ritmuri andante,
şi schimbă-ne cărările intens emigrante...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!